La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a fost raportat PRIMUL caz de pacient cu triplă infecție virală, gripă, covid și virus sincițial respirator.
 
Este vorba despre un bolnav de 58 de ani care are flurona, gripă și COVID-19, plus virusul sincițial, cel care a provocat cazurile severe la copii în ultima perioadă.
 
La copii, virusul sinciţial respirator (VSR) determină, în general, simptome uşoare şi moderate, asemănătoare unei răceli. Însă la cei născuţi prematur sau cu anumite probleme pulmonare sau cardiace poate determina infecţii respiratorii grave, care necesită spitalizare.

Epidemiile de VSR pot să apară oricând pe parcursul anului. De obicei, acestea au loc în lunile mai reci, de iarnă şi durează în medie 5 – 6 luni. Sezonul infecţios cu VSR poate varia în funcţie de regiune, în România acesta desfăşurându-se din octombrie până în martie.

SIMPTOME VIRUSUL SINCIȚIAL RESPIRATOR (VSR)

Virusul respirator sincițial  provoacă simptome ușoare asemănătoare răcelii comune. Majoritatea adulților se vindecă în 1-2 săptămâni.

VRS poate fi sever în special la nou-născuți și în cazul vârstnicilor.

Simptome VSR

  • Rinoree
  • Scăderea apetitului alimentar
  • Tuse
  • Strănut
  • Febra
  • Respirație șuierătoare

Aceste simptome apar de obicei în etape. La sugarii foarte mici cu VSR, singurele simptome pot fi iritabilitatea, hipotonia și dificultatatea la respirație.

RSV poate provoca de asemenea infecții severe cum sunt bronșiolita (inflamarea căailor aeriene inferioare) și pneumonia (infecția pulmonară). RSV este cea mai frecventă cauza de bronșiolita și pneumonie la copiii sub 1 an.

Aproape toți copiii vor fi infectați cu VSR până la împlinirea a 2 ani. Simptomele apar la 4-6 zile de la infectare.

Categorii cu risc crescut la VSR

Virusul sincițial poate afecta toate categoriile de vârstă.

Este periculos pentru următoarele categorii:

  • Prematuri
  • Nou-născuți sub 6 luni
  • Copii sub 2 ani cu boală pulmonară cronică
  • Copii sub 2 ani cu boală de inima cronică
  • Copii cu sistem imunitar slăbit
  • Copii cu tulburări neuromusculare, inclusiv cei cu dificultate la înghițire sau la eliminarea secretiilor nazale
  • Vârstnici, în special cei peste 65 de ani
  • Adulți cu boală cronică de inima sau pulmonară
  • Adulți cu sistem imunitar slăbit

 

Articolul precedentCe și-a dorit de la Primărie o femeie din Hunedoara care tocmai a împlinit 100 de ani
Articolul următorFăina de greieri a fost aprobată de UE ca aliment. În ce rețete poate fi folosită