Primăria Hunedoara a alocat 82.000 de lei pentru premierea elevilor, sportivilor, profesorilor şi antrenorilor cu rezultate deosebite obţinute în anul şcolar 2020 – 2021 la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale.

139 de elevi vor primi premii în bani din partea municipalităţii, sumele urmând să fie cuprinse, în funcţie de rezultatele fiecăruia, între 300 şi 600 de lei. Acestora li se adaugă 32 de profesori şi antrenori coordonatori care vor fi premiaţi, fiecare, cu câte 500 de lei.

Lista elevilor şi profesorilor răsplătiţi pentru rezultatele lor a fost stabilită în urma centralizării datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi de cluburile sportive din municipiu.

Premiile vor fi înmânate celor în drept pe parcursul lunii noiembrie.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 30 octombrie 2021
Articolul următorAproape 7.500 de noi infectări cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! Situația din fiecare județ!