Municipalitatea din Deva va cumpăra 12 autobuze second -hand pentru asigurarea transportului public de călători în oraş. În momentul de faţă, acest serviciu este asigurat cu autobuze închiriate din Israel.

Achiziţionarea celor 12 autobuze pentru transportul în comun din Deva a fost supusă dezbaterii şi votului aleşilor locali în şedinţa de ieri, 10 septembrie, a CL Deva. Hotărârea a trecut, fiind aprobată de membrii legislativului devean.

Conducerea Primăriei Deva spune că este nevoie de această achiziţie, estimată la 2,1 milioane de lei cu TVA, pe de o parte, pentru a-şi crea un parc auto propriu, iar de cealaltă parte, fiindcă este obligată să facă acest pas ca să nu piardă o finanţare europeană importantă, în valoare de 20 de milioane de euro, ce vizează modernizarea transportului public şi dotarea acestuia cu autobuze ecologice.

Primarul Devei, Florin Oancea, a explicat motivul pentru care se vor cumpăra autobuze second-hand şi nu noi. Nu sunt noi, sunt second, pentru că, pe de o parte, nu avem bani suficienţi pentru a achiziţiona autobuze noi, la care unul costă circa 250.000-300.000 de euro. Ceea ce ne interesează pe noi este să respectăm procedurile pe fonduri europene care ne spun că vom pierde finanţarea europeană de 20 de milioane de euro, dacă, în termen de un an de zile, nu avem un parc propriu de autobuze şi microbuze”, a spus edilul şef al oraşului.

La ora actuală, transportul public de călători în municipiul Deva este asigurat cu opt autobuze închiriate din Israel. Acestea au intrat pe traseele din oraş în primăvara acestui an. Până atunci, transportul în comun pe raza municipiului Deva era asigurat tot cu autobuze închiriate, de la Timișoara.

Articolul precedentPromovabilitatea la examenul auto, în judeţul Hunedoara, sub 50 la sută
Articolul următor„Locuri de muncă pentru toți”