Conducerea municipalităţii devene a solicitat, printr-o adresă transmisă Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, rezilierea contractului cu firma care se ocupă, de mai bine de jumătate de an, de colectarea gunoiului de pe raza oraşului de la poalele Cetăţii, precum şi din alte localităţi ale judeţului Hunedoara.

După ce i-a dat operatorului de salubritate un ultimatum şi, apoi, încă un termen, pentru a se conforma şi a rezolva disfuncţionalităţile reclamate de locuitori în privinţa colectării deşeurilor menajere, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunţat că a solicitat, celor de la ADI Deşeuri, rezilierea contractului cu acest operator. „Ajunge! Răbdarea noastră, a devenilor, a luat sfârșit! Este evident: contractul de salubritate nu este respectat de firma Brai-Cata SRL. Am încercat toate variantele posibile pentru a determina firma de salubrizare să-și facă treaba. Am încercat să evit un conflict major, care să adâncească și mai mult o stare de criză care îi afectează pe cetățenii municipiului Deva. Am încercat prin discuții amiabile, i-am rugat, i-am amendat, i-am somat, le-am dat un ultimatum, le-am dat și al doilea ultimatum – și ei tot nu-și îndeplinesc obligațiile. De aceea, am cerut ADI Deșeuri rezilierea contractului de salubrizare cu firma Brai-Cata SRL şi am informat şi Consiliul Judeţean Hunedoara despre decizia noastră”, a declarat primarul Devei.

 

„Nimic din ceea ce s-a promis nu s-a respectat”

Edilul-şef al urbei a explicat că cetăţenii Devei sunt nemulţumiţi de modul cum îşi desfăşoară activitatea acest operator. El spune că se aştepta ca serviciile în privinţa colectării deşeurilor menajere să crească, însă s-a întâmplat exact invers.

„Trebuie să pornim de la realitate. Devenii sunt mulțumiți de calitatea serviciului de salubrizare din Deva? Care credeți că este răspunsul: nu sunt mulțumiți! Nici eu nu sunt mulţumit. Eu sunt şi primar, dar înainte de a fi primar sunt cetăţean al municipiului Deva. Deci, ca cetăţean al municipiului Deva nu sunt mulţumit de calitatea acestor servicii. Mă aşteptam ca serviciile să fie de o calitate cât mai înaltă, dar, sunt şi primar al municipiului Deva şi atunci am ca responsabilitate să iau toate măsurile legale pentru ca, în Deva, serviciul de salubrizare să fie la standarde cât mai înalte. Am aşteptat şapte luni de zile, dar nu am stat cu mâinile în sân, în toată această perioadă. Am încercat şi am luat toate măsurile. Am mers cu vorbă bună, cu medieri, cu întâlniri la sediul Primăriei Municipiului Deva, între reprezentanţii primăriei, cu mine, ca primar, reprezentanţii ADI Deşeuri, şi ai operatorului. Toţi au fost cu foarte bune intenţii, dar la nivel declarativ şi eu aşteptam să facă următorul pas, să pună în practică ce au declarat, să avem puţină răbdare, vor veni cinci maşini noi, vom stabili un grafic orar în aşa fel încât devenii să ştie pe fiecare stradă între ce ore vine maşina de gunoi şi ridică deşeurile … Nimic din ceea ce s-a promis nu s-a respectat. Şi atunci a trebuit să iau o decizie care este în concordanţă cu dorinţele devenilor: ce facem? Putem să continuăm colaborarea indirectă -pentru că acest contract este semnat între ADI Deşeuri şi operator, nu este semnat direct cu primăria, dar noi suntem membri în ADI Deşeuri. Şi atunci vom continua, în fiecare zi, cu acest operator, dacă lumea este nemulţumită? Nu putem continua! Ce posibilităţi legale avem noi? Fiind membri în ADI Deşeuri, prin adresa pe care am înaintat-o (…) Am stabilit intenţia UAT Deva, de a solicita rezilierea contractului cu operatorul Brai-Cata pe zona 3 centru, care cuprinde municipiile Deva, Hunedoara, oraşele Simeria, Orăştie, Brad, şi toate comunele aparţinătoare. (…) Concluzia este una clară: nu se mai poate continua aşa şi va trebui să vină un alt operator care are capacitatea de a gestiona în condiţii cât mai bune acest serviciu de salubrizare”, a mai spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Potrivit acestuia, urmează ca, în cadrul unei şedinţe ADI Deşeuri, să se voteze solicitarea făcută, subliniind că reprezentanţii UAT Deva vor vota „Pentru” rezilierea contractului cu acest operator de salubritate.

În 8 iulie, şi Primăria Orăştie a anunțat că a solicitat, Consiliului Județean Hunedoara și ADI Deșeuri rezilierea contractului cu operatorul de salubritate de pe Zona 3 Centru, motivul fiind acelaşi: nerespectarea contractului de delegare a serviciilor de salubritate. În şedinţa ADI Deşeuri se vor supune la vot ambele solicitări, în cazul în care până la convocarea acesteia nu vor mai apărea şi altele, din partea altor primării ale unor localităţi pe raza cărora operează acest operator de salubritate.

Iată adresa transmisă de Primăria Municipiului Deva ADI Deşeuri:

Articolul precedentCăminul cultural din satul Băița, modernizat cu fonduri europene
Articolul următorPrimăria Petroșani vinde lemn