Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, le cere cadrelor didactice să fie responsabile şi să încerce găsirea soluţiilor comune prin care greva generală din învăţământ ar putea să înceteze, conform radiotimisoara.ro

Într-un mesaj video, prefectul arată că elevii sunt la final anului şcolar, iar cei din clasele finale de gimnaziu şi liceu trebui să-şi susţină examenele de Evaluare sau de Bacalaureat.

Călin Marian aminteşte că Guvernul a venit în întâmpinarea sindicatelor cu soluţii care au fost legiferate şi cu alte propuneri care vor rezolva problemele ridicate de profesori.

“Foarte important este să începem şcoala. Copiii nu mai au răbdare, părinţii se gândesc la ce fac cu copiii, iar noi trebuie să ne gândim ce facem pentru viitorul nostru. Haideţi să gândim foarte profund, să fim responsabili şi să încercăm să găsim soluţii împreună pentru ca şcoala să înceapă imediat”, spune prefectul judeţului Hunedoara.

Pe de altă parte, Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Hunedoara a transmis că s-au aflat în grevă generală 94,77 % din totalul dascălilor care au semnat referendumul.
Pe ansamblu, luni s-au aflat în grevă generală 85% din totalul personalului didactic de predare şi 81% din totalul personalului angajat.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentDirector nou la „Centrul Cultural Corviniana”
Articolul următorUn ciclon periculos lovește România. Ce zone vor fi afectate de furtuni violente și ploi torențiale