Praf saharian deasupra României. Şoferi, nu vă spălaţi maşinile!

Norul de praf saharian îşi face deja simţită prezenţa. Şoferii s-au trezit cu maşinile pline cu particule de praf de culoare roşiatică. Fenomenul a mai fost semnalat şi anul trecut, în România, tot în luna aprilie.

Depunerile de praf saharian pot fi observate pe tot ce ne înconjoară, în special, pe maşini şi plante, acoperite cu o peliculă fină de praf roşiatic. Fenomenul va mai dura câteva zile, după cum spun meteorologii.

„În perioada 23 – 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei. În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud și vest de țara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă. Depunerile din țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie și în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a țării”, a informat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Articolul precedentTragedie în zona „Mioriţa” din Deva: O femeie a căzut de la etajul 10!
Articolul următorAbsolvenții promoției primesc sprijin pentru integrarea pe piața muncii