Un număr de 510 sancţiuni şi amenzi în valoare de peste 56.000 de lei au aplicat, în iulie, poliţiştii locali din municipiul Deva, potrivit bilanţului instituţiei.

Un număr de 188 de sancţiuni, dintre care 144 de avertismente şi 74 de amenzi, au fost împărţite, luna trecută, de poliţiştii locali de la Serviciul de Ordine și Liniște Publică. Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii de la acest serviciu a fost, în iulie, de 21.230 lei.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat activități în ceea ce privește încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice şi staționarea vehiculelor. Au fost aplicate 267 de sancțiuni (197 avertismente și 70 de amenzi). Valoarea amenzilor date de polițiștii de la circulație a fost de 20.360 lei.

Angajații Serviciului Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială au efectuat controale în teren a construcțiilor noi, au verificat autorizații de construire, de reparații carosabil și pietonal, amplasarea panourilor publicitare, lucrări de construcții executate în apartamente, transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș, curățenia stradală și au efectuat pânde în locurile unde au avut informații că se depozitează ilegal deșeuri. Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a aplicat 55 de sancțiuni (19 de avertismente și 36 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 14.600 lei.

La Serviciul Monitorizare Video și Trafic, sesizările înregistrate, pe parcursul lunii trecute, au fost pe linie de ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții şi protecția mediului. Dintre cele 250 de sesizări preluate, şase au fost prin apelul unic de urgență 112.

Articolul precedent„Caravana Culturii”, la Deva. Locuitorii, aşteptaţi să se bucure de muzică, poezie şi dezbateri literare
Articolul următorTrenuri anulate din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, realizate între Deva şi Simeria