Peste 350 de poliţişti timişeni vor acţiona, zilnic, în perioada următoare, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în linişte.

Oamenii legii vor acționa zilnic, pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Totodată, pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, în cele 3 zile, polițiștii vor folosi 189 de autospeciale.

Și în Arad, peste 160 de polițiști vor fi la datorie, suplimentar față de efectivele zilnice.  Dintre aceștia, aproximativ 100 de sunt din structurile de ordine publică, 35 de rutieră, iar ceilalți de la alte structuri.

Polițiștii vor acționa pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în zilele de sărbătoare ale Crăciunului.

Articolul precedentCod portocaliu de ploi abundente
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 25 decembrie 2021