Peste 2.000 de medici din toată ţara au semnat o petiţie prin care solicită ca pacienţii Covid-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală să poată fi trataţi la domiciliu şi nu în centre medicale.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Roşu Matyas, a susţinut cu mai multe ocazii  că cea mai bună soluţie ar fi ca persoanele asimptomatice să fie carantinate la domiciliu dacă există condiţii astfel încât să stea izolate de alte persoane, şi nu internate în saloane de spital.
 
„Am fost întrebaţi dacă am luat măsuri, în sensul că mereu am spus că ar fi bine ca pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare să fie trataţi la domiciliu şi nu în centre medicale. A fost o iniţiativă pe plan naţional pe care am semnat-o şi noi. Această iniţiativă a ajuns şi la Comisia de Sănătate a Parlamentului şi la domnul ministru. La vremea respectivă a fost semnată de cel puţin 700 de medici, între timp acest număr a crescut la 2.000”, a spus dr. Roşu Matyas miercuri, într-o videoconferinţă de presă.
 
Recent, conducerea Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe a propus desemnarea Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna centru medical pentru pacienţii COVID-19 asimptomatici.
 
Andras Nagy Robert a precizat că în urmă cu aproximativ trei săptămâni a apărut un ordin al ministrului Sănătăţii care prevede că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus asimptomatici sau care au o simptomatologie minimă pot fi externaţi dacă la nivelul judeţului sau regiunii sunt identificate centre pseudo-medicale în care pot fi monitorizaţi în continuare.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentDescoperire șocantă în Complexul Studențesc din Timișoara. Nepoata președintelui Ugandei, găsită MOARTĂ
Articolul următorPeste 420 de mii de români și-au pierdut locul de muncă în ultimele două luni