Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Orăștie, împreună cu poliţiştii Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, cei ai Serviciului Investigații Criminale şi luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, emise de într-un dosar ce vizează comiterea unor infracţiuni de tentativă la furt calificat, furt calificat (de catalizatoare auto) și distrugere, aflat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie.
Acţiunile investigative s-au derulat pe raza orașului Geoagiu și a municipiului Sebeș, județ Alba şi au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Alba.
În cadrul activităţilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă (obiecte folosite la tăierea elementelor de caroserie ale autoturismelor, catalizatoare auto etc.) ce urmează a fi evaluate în cadrul probatoriului. Faţă de patru dintre cei bănuiţi de comiterea faptelor, bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 48 de ani, din municipiul Sebeş şi oraşul Geoagiu, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Cei patru bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea, în perioada aprilie – iunie 2021, a mai multor fapte de furt calificat de catalizatoare ale unor autoturisme parcate pe raza unor localităţi din judeţul Hunedoara şi a altor judeţe. Modul de operare consta în tăierea catalizatoarelor de la autoturisme şi sustragerea acestora, în vederea comercializării. Unele dintre autoturisme au fost avariate, fiind răsturnate pentru a facilita sustragerea respectivelor elemente.
În acest caz, poliţiştii continuă activităţile investigative, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor patru şi a recuperării prejudiciului.