Cei care aleg ca destinație turistică zona de vest a Văii Jiului, respectiv stațiunea Straja sau Câmpu lui Neag, Parcul Național Retezat sunt întâmpinați de un peisaj dezolant. Un peisaj urban mizerabil pot admira cei care tranzitează DN 66A, în zona Iscroni din Aninoasa.

În zona cartierului de carton, așa cum este supranumită zona, tronează mizeriile. În zonă își duc existența mai multe familii defavorizate. Pentru acestea, edilii construiesc un bloc ANL, însă construcția este controversată. Oamenii nu vor să se mute la bloc, aceștia fiind obișnuiți să stea în casele care stau să se prăbușească peste ei.

Casele au o vechime de 100 de ani sunt șubrede. În plus, imaginea este deprimantă având în vedere și faptul că acestea se află chiar pe marginea drumului național care duce spre stațiunea montană Straja. 59 de familii trăiesc în zona cartierului de carton.

Casele de colonie au fost construite pentru angajaţii de la Exploatarea Minieră Aninoasa.

 

Articolul precedentO societate din Valea Jiului angajează elevi
Articolul următorAnimalele moarte vor fi incinerate