Pe un drum din județul Hunedoara, „cresc”… pomi cu fructe. „Haideți la Vaidei-Pișchinți! Avem prune! De gropi, să nu mai zic!”

Obstacol „natural” pe drumul care duce spre satul Vaidei, din comuna Romos, județul Hunedoara. Un prun a fost plantat într-una din gropile de pe această șosea, pentru a atrage atenția celor responsabili cu privire la starea  în care se află drumul cu pricina.

Imaginea cu prunul sădit într-o groapă de pe drum a fost postată pe rețeaua de socializare, însoțită de mesajul: „Haideți la Vaidei-Pișchinți! Avem prune! De gropi, să nu mai zic! Mulțumim celor care sunt răspunzători”, stârnind mai multe reacții din partea celor care au văzut fotografia. În vreme ce unii au sugerat faptul că mai bine se planta un cireș, pentru roadele sale vândute la prețuri exorbitante, alții au confirmat starea groaznică a drumului, afirmând că „se poate face o livadă pe cinste” la câte gropi există.

Primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, a explicat că, de fapt, drumul cu pricina s-a aflat, până în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, în administrarea Consiliului Județean, nemaifiind reabilitat de foarte mult timp, ci doar „cârpit”. Drumul a fost preluat, de curând, de autoritatea locală, potrivit căreia au fost inițiate demersuri pentru modernizarea lui.

Articolul precedentDelegație germană, în vizită în județul Hunedoara
Articolul următorAvertizare hidrologică: pericol de inundații pe Crișul Alb