Patinoarul artificial de la Deva, care este amplasat şi în acest an în Parcul Cetate, se deschide astăzi, 3 decembrie 2019, la ora 16:00.

Pe toată durata funcționării patinoarului, copiii, elevii și studenții cu domiciliul stabil în Deva vor beneficia de acces gratuit precum și de închirierea gratuită a patinelor.

Pentru alte categorii de iubitori ai distracţiei pe gheaţă, tarifele au rămas aceleași ca și anul trecut, respectiv:10 lei, pentru fiecare serie de patinaj (două ore) și 10 lei pentru închiriere patine, pentru fiecare serie de patinaj (două ore).

Copiii cu vârsta sub cinci ani au acces cu patinele doar însoțiți de persoane echipate adecvat pentru patinaj.

Patinoarul artificial are o suprafață de 450 de metri pătrați și o capacitate de 130 de persoane pe serie, este dotat cu cabină de schimb patine încălzită, și se află în administrarea Seviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.

Patinoarul va fi deschis în perioada decembrie 2019-februarie 2020. de luni pana joi intre orele 12.30 – 22.00, Vineri – duminica intre orele 10.00-22.00

Articolul precedentElevii români, pierduți în școală. 44% sunt analfabeți funcțional
Articolul următorMOȘ NICOLAE. Povestea Sfântului Nicolae: De ce se pun dulciuri în ghetele copiilor cuminți?