Polițiștii din Deva au prins trei tineri, dintre care doi minori, care au furat din mașina unui bărbat un portmoneu cu acte și mai multe carduri bancare, unul dintre acestea fiind, la scurt timp, golit de banii de pe el.

Bărbatul de 49 de ani își lăsase mașina deschisă, parcată în fața casei, iar puștii au profitat de ocazie, luându-i din interior portmoneul în care se aflau documentele de identitate și cardurile bancare. Deveanul a sesizat că, de pe unul dintre cardurile din portmoneu, i s-a retras în mod neautorizat suma de 2.100 de lei. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe autori. „În urma investigațiilor operative desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Deva, în data de 11 noiembrie 2019, au fost depistați cei trei autori ai furtului. Este vorba de trei tineri cu vârste de de 15, 16 și 18 ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic”, a informat Inspectoratul de Poliție al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Articolul precedentSalvatorii de suprafață și subteran se întrec la Petroșani
Articolul următorTâlhărită în parc de un copil minor