Patru persoane din judeţul Hunedoara diagnosticate cu COVID-19 și care necesitau internarea în secţii ATI au fost trimise de medici la alte spitale din ţară. Unităţile medicale din zonă nu mai pot prelua astfel de cazuri grave deoarece toate locurile sunt ocupate.

“’Din păcate, faţă de perioada martie-aprilie, acum s-au înmulţit cazurile cu complicaţii. Capacitatea ATI este limitată la nivelul judeţului. Am fost nevoiţi să transferăm pacienţi care aveau nevoie de medicaţie şi de tratament în ATI, în alte judeţe. Am transferat pacienţi la Timişoara, Caracal, Mureş, Reşiţa, în funcţie de cum am fost ajutaţi de Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI), pe partea medicală. Încă sunt foarte multe persoane care nu cred în acest virus şi ajung la spital într-o fază gravă”, spune directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei.

În judeţul Hunedoara au desemnate spitale-suport COVID-19 unităţile medicale din Hunedoara, Haţeg, Lupeni, Orăştie, Vulcan şi Geoagiu. În secţiile ATI ale acestor spitale au fost rezervate 11 locuri pentru bolnavii de COVID-19 şi toate sunt ocupate.

 

 
 
Articolul precedentPrima tranșă de Remdesivir ajunge în România pe 7 august
Articolul următorA furat o fată și a plecat, la propriu, cu ea în spinare