Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial, noutatea acestei sesiuni fiind că, după afişarea rezultatelor iniţiale, candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii.

”Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afişarea rezultatelor iniţiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, se arată în document, potrivit AGERPRES.

Membrii comisiei de Bacalaureat judeţene/Comisiei de Bacalaureat a municipiului Bucureşti sau membrii Comisiei Naţionale de Bacalaureat pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor şi a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora.

Potrivit ordinului, în sesiunile anului 2025, activităţile din cadrul examenului naţional de Bacalaureat se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate.

Principalele prevederi ale Ordinului ministrului:

Ordinul prevede că se interzice candidaţilor să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop.

Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, dispozitive tip IoT, precum şi orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidaţii care încalcă regulile sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi ”eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Înscrierea candidaţilor la probele A, B, C şi D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat – 2025 se realizează în perioada 16 – 20 decembrie 2024.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, evaluarea competenţelor digitale – proba D şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C se organizează la nivelul unităţii de învăţământ, astfel încât fiecărei probe de evaluare a competenţelor să i se aloce un interval de maximum 3 zile lucrătoare.

Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la probele A, B, C şi D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, le pot susţine în perioada 30 mai – 4 iunie.

În cazul în care elevii au promovat examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale, acestea se pot recunoaşte şi echivala cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de Bacalaureat, până în data de 6 iunie 2025.

Calendarul examenului – prima sesiune

16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaţilor pentru susţinerea probelor A, B, C, D

27 – 29 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

29 – 31 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

3 – 5 februarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

5 – 7 februarie 2025: Evaluarea competenţelor digitale – proba D

30 mai – 4 iunie 2025: Susţinerea probelor A, B, C, D de către elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la Bacalaureat în perioada 27 ianuarie – 7 februarie

2 – 6 iunie 2025: Înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen

6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

10 iunie 2025: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)

23 – 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor

30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale

Calendarul sesiunii a doua a examenului

14 – 21 iulie 2025: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

4 – 5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

6 august 2025: Evaluarea competenţelor digitale – proba D

7 – 8 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

11 august 2025: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

13 august 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

14 august 2025: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

18 august 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)

19 – 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor

26 august 2025: Afişarea rezultatelor finale

Calendarul privind simularea probelor scrise

24 martie 2025 Proba E.a) – probă scrisă – Limba şi literatura română

25 martie 2025 Proba E.c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului

26 martie 2025 Proba E.d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării

27 martie 2025 Proba E.b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă

8 aprilie 2025 Comunicarea rezultatelor. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentALOCAȚIILE PENTRU COPII VOR FI PLĂTITE MAI DEVREME ÎN ACEATĂ LUNĂ, PENTRU A SPRIJINII PĂRINȚII LA ÎNCEPUTUL ANULUI ȘCOLAR
Articolul următorANM: TEMPERATURILE DIN LUNA SEPTEMBRIE REVIN LA VALORI NORMALE PENTRU ACEASTĂ PERIOADĂ