Pompierii Stației Brad au interveni  pentru stingerea unui incendiu care s-a declanșat la un autoturism ce se afla într-o anexă a unei gospodării din satul Rișculița, comuna Baia de Criș.

Conform ISU Hunedoara, ulterior declanșării incendiului la autoturism, flăcările au cuprins șura anexei gospodărești, care a ars pe o suprafață de 150 metri pătrați. Când au ajuns pompierii,  incendiul era generalizat.

Din fericire nu s-au înregistrat victime. Pompierii au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o autospecială SMURD.

După 1 oră și jumătate incendiul a fost stins, dar pompierii au mai acționat încă 3 ore pentru a îndepărta, cu furcile, aproape 2 tone de fân care se puteau aprinde în orice moment.    

Articolul precedentClubul de Presă reclamă un grav atentat
Articolul următorAnca Alexandrescu, despre interviul cu Elena Udrea: „Nu putem să stăm pasivi și să vedem că se aplică o dublă măsură în justiție, în funcție de nume”