O lege dedicată minerilor din Valea Jiului a ajuns la promulgare. Legea inițiată de senatorul PSD, Cristian Resmeriță adoptată de Parlamentul României,  prin care se crează cadrul legislativ pentru ca angajații din sectorul minier să poată beneficia de reducerea stagiului minim de cotizare necesar ieșirii la pensie, de la 20 de ani la 15 ani, pentru angajații exploatărilor miniere care se închid ca urmare a înțelegerii dintre statul român și Comisia Europeană, a ajuns pe masa președintelui Klaus Iohanis, pentru a fi promulgată.

„Mă bucur că am ajuns în acest punct. Sunt convins că domnul președinte Klaus Iohanis nu va avea nimic împotriva acestei legi care ajută oamenii. Sunt convins că domnul Președinte o va promulga”,  a declarat senatorul PSD, Cristian Resmeriță.

Senatorul Cristian Resmeriță arată că în momentul de față, angajații exploatărilor miniere se pot pensiona cumulând două condiții, respectiv 45 de ani vârstă minimă și minim 20 de ani activitate în subteran. ”Prin această inițiativă legislativă, pe care am inițiat-o și pentru care m-am bucurat de sprijin din partea altor colegi parlamentari, am reușit să obținem o decizie istorică, unică nu doar la noi, ci în toată Uniunea Europeană, prin care perioada minimă lucrată în subteran SCADE la 15 ani pentru angajații de la exploatările miniere care se închid ca urmare a înțelegerii dintre statul român și Comisia Europeană. Cred că o astfel de lege era absolut necesară și ea va asigura o protecție socială pentru mineri acolo unde, ca urmare a acestor decizii asumate de țara noastră, în înțelegerile de la nivel european, se închid mine”, explică senatorul Cristian Resmeriță. De această prevedere vor beneficia, spre exemplu, angajații de la E.M. Lupeni și E.M Lonea, care se află pe un program de închidere, precum și toți toți angajații S.N.I.M., respectiv cei care lucrează la E.M. Uricani și E.M. Paroșeni. De ”Legea Resmeriță” pot beneficia însă și angajații E.M Vulcan și E.M.Livezeni, dacă îndeplinesc noile condiții și se transferă la una din exploatările miniere care se află pe programul de închidere. Din păcate, chiar dacă inițiatorul legii și-a propus ca de aceste prevederi să poată beneficia, retroactiv, și cei care deja au fost disponibilizați ca urmare a restructurărilor din minerit, acest lucru nu a putut fi obținut, deoarece ar fi condus la neconstituționalitate și legea ar fi fost, categoric, respinsă.

”Legea Resmeriță” urmează să intre în vigoare după promulgarea acesteia de către Președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.

 

 

 

Articolul precedentMotocicliștii vor să fie văzuți și respectați în trafic
Articolul următorHunedoara: Sute de contravenții identificate de polițiștii de la Rutieră