Ninge în continuu, de ore bune, în zonele montane ale județului Hunedoara, iar pe alocuri vântul suflă cu putere spulberând zăpada. Nămeții au creat probleme în zona stațiunii Râușor, din Retezat, unde zăpada grea a rupt crengi și câțiva arbori arbori care au căzut pe liniile de alimentare cu energie electrică, dar și pe partea carosabilă. Stațiunea a rămas fără energie electrică încă de dimineață.
Dispeceratul Drumuri Județene a informat că, salvamontiștii au acționat cu drujbele și au îndepărtat arborii rupți, astfel încât utilajele care deszăpezesc DJ 686 Râu de Mori – Râușor să poată curăța drumul până în stațiune.
La rândul său, primarul comunei Râu de Mori, Niculiță Mang, spune că, se lucrează pentru realimentarea stațiunii cu energie electrică. „Stațiunea nu este blocată, la această oră. Drumul este deschis până la pârtia de schi. S-a acționat încet, fiindcă au fost crengi de dimensiuni mari căzute. Sunt într-adevăr probleme cu alimentarea cu energie electrică, însă nu numai la Râușor, ci și în alte două sate ale comunei, Ohaba Sibișel și Sibișel. Am luat legătura cu cei de la Hidroconstrucția, cărora le aparține linia de electricitate și mi s-a spus că s-au luat măsuri și au fost trimiși oameni în teren și se lucrează pentru remedierea situației”, a declarat Niculiță Mang, primarul comunei Râu de Mori.
La Râușor, stratul de zăpadă măsoară aproape un metru.
A nins ca în povești și la Nucșoara. De asemenea, În Ținutul Pădurenilor, în Valea Jiului, Țara Hațegului, zona Brad s-a depus un strat nou de zăpadă care măsoară între 25 și 40 de centimetri.
Starea drumurilor județene
Potrivit celor de la Dispeceratul Drumuri Județene, astăzi, până la orele amiezii, s-a intervenit cu utilajele de deszăpezire în următoarele zone:
Sectorul Deva
DJ 708D, tronson Muncelul Mic – Feregi
DJ 708E, tronson Almașu Sec – Cârjiți – Popești
DJ 761, Certeju de Sus – Săcărâmb
DJ 761A Șoimuș – Boholt – Toplița Mureșului – Certeju de Sus
DJ 761B Bârsău – Nojag – Vărmaga – Banpotoc
DJ 688 Roșcani – Bătrâna, operațiune de deszăpezire în curs
Sectorul Brad
DJ 763A Vălișoara – Dealu Mare – Podele
DJ 705D Stănija – Buceș
DJ 742A Buceș – Dupăpiatră
DJ 742B Blăjeni
DJ 762 Rișcuița – Bulzeștii de Jos – Bulzeștii de Sus
Sectorul Hațeg
DJ 686 Râu de Mori – Râușor
DJ 685 Clopotiva – Brazi – Baraj Gura Apei
DJ 687E, tronson Ghelari – Bunila
DJ 687J, acces Cerbăl
DJ 668A, tronson Târsa
Sectorul Valea Jiului
S-a intervenit de la ora 5 dimineața pe toate cele 5 drumuri județene din regiune cuprinse în planul de intervenție, cu prioritate pe DJ 664A Lupeni – Straja și DJ 709F spre Cabana Rusu din masivul Parâng.
Reamintim că, județul Hunedoara se află, începând de aseară, sub cod galben de ninsori și viscol, avertizarea meteorologilor urmând să fie ridicată abia mâine dimineață.