Se anunță patru zile pline de adrenalină la Ghelari, în Ținutul Pădurenilor, din județul Hunedoara, acolo unde va avea loc o nouă ediție a „Enduro Panorama”. Sute de rideri, din mai multe țări, s-au înscris în concurs.

Startul competiției se va da mâine, pe 2 mai. Timp de patru zile, aproape 400 de motocicliști, din toate colțurile Europei, vor străbate, cele mai spectaculoase trasee din Ținutul Pădurenilor. Motoare turate la maximum și noroi sunt „ingredientele” competiției ajunsă, anul acesta, la a XI-a ediție.

Evenimentul se desfășoară până duminică, pe 5 mai. În tot acest timp, riderii înscriși în competiție, sosiți la Ghelari, din Austria, Germania, Danemarca, Polonia, Suedia, dar și din alte țări, vor avea de străbătut un traseu lung de 270 de kilometri, cu diverse grade de dificultate, pe teritoriul Ținutului Pădurenilor.

„Enduro Panorama” este considerată una dintre cele mai spectaculoase, dar și grele curse moto, organizată, în fiecare an, în “capitala” pădurenimii, la Ghelari. Concursul, devenit tradiție în Munții Poiana Ruscă, se adresează motocicliștilor din mai multe țări, amatori de senzații tari.

 

Articolul precedentFOTO| Căderi de ebulment pe DN 76, între Săliștioara și Vălișoara
Articolul următorMina Petrila și-a redeschis porțile