Invitat la emisiunea realizată de Anca Alexandrescu și Oreste Teodorescu „Luptă pentru România”, Mircea Dinescu a citit pamfletul ”Scrisoarea a II-a”. Pamfletul este extrem de dur la adresa președintelui Klaus Iohannis și conține accente la adresa originii germane ale acestuia, scrie realitateadinpsd.net În viziunea lui Mircea Dinescu, „președintele a făcut ce n-a îndrăznit nici Ceaușescu să facă: a stricat 1 Mai al românilor, obișnuiți cu ieșirea în natură pentru grătarul cu mititei și le-a confiscat Marea Neagră, singurul vecin-prieten”.

Este cunoscut că Mircea Dinescu nu-l iartă deloc pe președinte când i se pare că acesta greșește, iar exprimarea la adresa lui nu are parfum de floricele. Când Klaus Iohannis și-a lansat a treia carte, ”România – E.U.”, poetul Dinescu a spus într-o emisiune de la TVR:

”Auăleu, săracul. Titlul ăsta este neinspirat, pare de copil de grădiniţă, e ridicol. Ăsta e cu boala scrisului. Un om care nu a scris până la 50 de ani o carte, devine absolut ridicol că se simte obligat să scrie cărţi pentru că a ajuns într-un fotoliu pus de un accident istoric. E ca şi cum eu de mâine mă apuc de schi, eu care nu am schiat niciodata. Domnul Iohannis mai bine se apuca de schi”, a spus, anul trecut, Mircea Dinescu.

Articolul precedentANM: Instabilitate atmosferică și COD GALBEN de vijelii
Articolul următorUn nou deces în rândul cadrelor medicale. O infirmieră din Vaslui a murit din cauza COVID-19