Minori bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi conducere fără permis, reţinuţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni. Ieri, un cetățean din municipiul Lupeni, a alertat Poliția de faptul că i-a dispărut autoturismul. 

În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar la scurt timp au identificat autoturismul respectiv pe raza municipiului Lupeni (pe strada Narciselor, unde a fost abandonat de către cei care l-au sustras) şi l-au predat persoanei vătămate.

Tot ieri, o persoană din municipiul Lupeni a sesizat Poliţia cu privire la faptul că, în noaptea de 10/11.02.2019, persoane necunoscute au pătruns, prin  forțarea unui geam în locuința sa, de unde au sustras două televizoare și mai multe haine pentru copii.

Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  furt calificat şi au demarat cercetări în vederea identificării autorilor. De această dată, autorii au profitat de faptul că proprietara nu se afla în locuinţă, iar apartamentul vizat se afla la parterul unui bloc.

În urma activităților întreprinse, poliţiştii  au  identificat prezumtivii autori ai infracţiunilor reclamate. Aceştia sunt patru minori din municipiul Lupeni, faţă de care sunt probe că au mai comis, pe raza localităţii, şi alte fapte de natură penală cu un mod de operare asemănător.

Poliţiştii au stabilit că trei dintre minori (doi în vârstă de 16 ani şi unul de 12 ani), în noaptea de 10/11.02. 2019, împreună cu un alt minor,  în vârstă de 15 ani, (care nu a putut fi depistat până în prezent, fiind în continuare căutat de poliţişti), au comis două infracţiuni de furt calificat (furtul autoturismului şi furtul din locuință, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.000 lei). În ambele cazuri, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În urma probelor administrate, faţă de cei doi minori în vârstă de 16 ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Aceştia  urmează a fi  prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind indicii că minorii au mai comis şi alte fapte de furt al unor autoturisme (fiind vizate în special cele de producţie autohtonă) parcate pe raza municipiului Lupeni, pe care le-au condus (fără permis de conducere, evident) pe raza altor localităţi din Valea Jiului, unde se deplasau pentru a comite alte fapte de natură penală (furturi din societăţi comerciale).

Minorii nu şi-au limitat activitatea infracţională doar la zona Valea Jiului: la începutul acestui an, aceştia au încercat să se deplaseze cu un autoturism sustras în municipiul Timişoara, însă au rămas fără carburant pe DN76, pe raza satului Căinelul de Jos, unde au abandonat maşina, care a fost astfel recuperată de poliţişti şi restituită părţii vătămate.

 

Articolul precedentFOTO+VIDEO: Pompierii hunedoreni, alături de bunicii din satele de munte
Articolul următorMinisterul Apărării recrutează tineri