Aflată într-o vizită de lucru în judeţul Hunedoara, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a verificat mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, precum şi ale Spitalului Municipal Orăştie.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a venit în judeţul Hunedoara ieri. „Mă aflu într-o vizită de lucru în județul Hunedoara. Cu această ocazie am vizitat mai multe secții ale unității medicale din Orăștie, care au fost complet reabilitate cu fonduri guvernamentale, europene și ale autorității locale. Vreau să reamintesc că, anul aceasta, bugetul Ministerului Sănătății este unul record. Va fi alocată suma de 4 milioane de lei Spitalului Orășenesc din Orăștie pentru achiziția unei noi stații de sterilizare”, a transmis Sorina Pintea.

De la Orăştie, ministrul Sănătăţii a mers în control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, vizitând secția de ortopedie, blocul operator, dar și amplasamentul în care va fi instalat noul aparat RMN. Hunedorenii vor beneficia, începând din luna octombrie, de imagistică medicală prin rezonanță magnetică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, după ce aparatul RMN, achiziționat de Ministerul Sănătății prin programul derulat cu Banca Mondială, va fi instalat”, a dat asigurări ministrul Sănătăţii.

Potrivit unor surse, astăzi, ministrul Sănătăţii va vizita spitalul din Brad. Sorina Pintea va fi prezentă şi la Serbările Naţionale de la Ţebea, care vor avea loc mâine, 8 septembrie.

La Ţebea va ajunge şi prim-ministrul Viorica Dăncilă, precum şi alţi membri ai Guvernului.

Articolul precedentApă potabilă în zona turistică Pasul Vâlcan
Articolul următorMinistrul Fondurilor Europene, vizită de lucru în Valea Jiului