Maternitatea spitalului din Hațeg, dotată cu echipamente medicale vitale nou -născuților

Maternitatea Spitalului Orășenesc Hațeg urmează să fie dotată cu aparate medicale de ultimă generație, vitale pentru cei mici. Echipamentele, despre care medicii hunedoreni spun că sunt extrem de importante și mai mult decât binevenite, sunt donate în cadrul unui amplu plan, al Organizației „Salvați copiii”, de dotare a maternităţilor din Regiunea Vest.

Astfel, la maternitatea spitalului din Hațeg urmează să ajungă aparate medicale ultraperformante, a căror valoare depășește 82.000 de lei. Este vorba despre o lampă de fototerapie, o lampă UV pentru microfloră, un neopuff, un analizor, un balon reanimare şi un pulsoximetru.

În urma analizei situaţiei şi a datelor primite de la medici, Salvaţi Copiii a decis o investiţie masivă în maternităţile din Regiunea Vest, în valoare totală de 728.000 lei. Organizaţia a demarat un plan complex de dotare a secţiilor de terapie intensivă neonatală din ţară, unde aparatura medicală precară, acolo unde nu lipseşte cu desăvârşire, îngreunează munca medicilor şi duce la adevărate drame: prematuri care nu supravieţuiesc pentru că nu s-a găsit pentru ei un incubator disponibil. (…) Regiunea de Vest se remarcă atât prin numărul mare de cazuri pe care le tratează, cât şi prin discrepanţa dintre judeţe: în vreme ce Hunedoara are o rată a mortalităţii infantile sub media naţională, de 5,9 la mia de copii născuţi vii, Caraş-Severin are o rată sever ridicată, de 10,4 la mie. Rata mortalităţii infantile este de 6,2 la mie în judeţul Arad şi de 7,5 la mie în Timiş, unde maternităţile din Timişoara deservesc mai multe judeţe”, spun reprezentanții Organizației „Salvați copiii”.

Până la finalul anului, numărul total de maternități dotate prin programul Organizației „Salvați copiii” se va ridica la 96, cu peste 630 echipamente medicale.

Articolul precedentINSEMEX câștigă premii la cel mai mare salon de cercetare din sud-estul Europei
Articolul următorCNI dă undă verde modernizării cinematografului din Lupeni