Polițiștii le-au stricat planul unor hunedoreni care au plecat la vânătoare. Mașina în care se aflau aceștia a fost oprită în localitatea Bozeș, de lângă Geoagiu. În interior, oamenii legii au găsit patru arme letale și 30 de cartușe.

Autoturismul în care se aflau cei patru vânători a fost oprit în toiul nopții. Aceștia se îndreptau spre comuna Balșa, din spusele oamenilor legii.

Polițiștii din cadrul Poliţiei Stațiunii Geoagiu au oprit în trafic, pe DJ 705, în localitatea Bozeș, un autoturism care se deplasa în direcția comunei Balșa. În urma controlului, asupra unui dintre cei patru ocupanţi ai maşinii a fost găsită o armă letală de vânătoare, cu muniţia eferentă. În autoturism au mai fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, alte patru arme letale cu destinația vânătoare (toate fiind introduse în huse) și 30 de cartușe. Trei dintre bărbaţi au declarat că sunt membri vânători, însă doar unul dintre aceștia avea asupra sa permis de armă, carnet de membru vânător și permis de vânătoare permanent. Cei patru bărbaţi aflaţi în autoturism, cu vârste cuprinse între 35 şi 51 de ani, au fost conduşi la sediul subunității de poliţie în vederea efectuării de cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Articolul precedentL-ați văzut? Un tânăr din București, ce lucra la drumuri în Hunedoara, dat dispărut
Articolul următorIntervenție Salvamont în Retezat. Turiști panicați la coborârea de pe munte