În perioada 06 – 09 septembrie, Poliţia Locală a emis 54 de somaţii (amplasate pe vehicule) pentru tot atâtea maşini abandonate pe domeniul public al municipiului Hunedoara. De la data somării, proprietarii au la dispoziţie 10 zile pentru a-şi ridica autovehiculele. În această perioadă se emit somaţii suplimentare către proprietari (prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin afişare la domiciliu).
În cazul neconformării, Poliţia Locală va trece la ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculelor (prin intermediul unei firme specializate).
Din momentul în care ajung pe platforma special amenajată de Primărie, autovehiculele mai pot fi revendicate şi ridicate doar după plata unei amenzi în valoare de 2.000 de lei, la care se adaugă costurile de ridicare şi transport (500 de lei), plus cele de depozitare (100 de lei pe zi). În termen de 10 zile de la data la care ajung pe platforma amenajată de Primărie, dacă nu sunt revendicate, se poate emite o dispoziţie prin care maşinile să fie considerate automat autovehicule fără stăpân şi, astfel, să poată fi apoi valorificate de către municipalitate.
Regulamentul privind autoturismele abandonate îl găsiţi aici: https://bit.ly/3qtIref
Mai jos vă prezentăm lista vehiculelor pentru care s-au emis somaţii în perioada 06 – 09 septembrie, locul în care au fost depistate şi data somării.
Nr. Nr.înmatriculare Locație autoturism Data somării
crt.
1 HD 01 FUX Str. Eroilor nr.13 06.09.22
2 HD 01 BKX B-dul Dacia nr.10, 06.09.22
3 HD 04 EMX B-dul Dacia -zona bloc G3 06.09.22
4 HD 05 GMH B-dul Dacia 06.09.22
5 HD 08 KBL Str. Avram Iancu nr.4 07.09.22
6 HD 11 XIT Str. Avram Iancu nr.4 07.09.22
7 HD 12 UCU Str. Avram Iancu nr.6 07.09.22
8 TM 95 AUL Str. Avram Iancu nr.6 07.09.22
9 HD 47 PRA Str. Avram Iancu nr.10 07.09.22
10 HD 11 RHX B-dul Rusca nr.4 07.09.22
11 HD 08 AVA P-ța Eliberării nr.11, bl.8 07.09.22
12 HD 05 ZLJ B-dul Dacia nr.10, bl. B3 07.09.22
13 HD 08 SVE Str. Panait Cerna nr.2 07.09.22
14 HD 09 SBM Str. Panait Cerna nr.2 07.09.22
15 HD 07 ZHR Str. Panait Cerna nr.2 07.09.22
16 HD 039781 Str. Panait Cerna nr.2 07.09.22
17 HD 08 JXN Str. I.L.Caragiale nr.10 08.09.22
18 HD 10 TRU Str. I.L.Caragiale nr.10 08.09.22
19 HD 062196 Str. George Topârceanu nr.5 08.09.22
20 HD 09 XPB Str. George Topârceanu nr.5 08.09.22
21 HD 08 CPI Str.Trandafirilor-grădiniță 07.09.22
22 HD 12 XSX Str.Trandafirilor-grădiniță 07.09.22
23 HD 09 NVA Aleea Pescărușului 08.09.22
24 B 199 ABS B-dul Rusca nr.4 08.09.22
25 HD 11 RTA Str. Mioriței nr.2 08.09.22
26 HD 11 NYT Str. Ghioceilor nr.7 08.09.22
27 HD 18 HUG Str. Ghioceilor nr.7 08.09.22
28 HD 12 USO Str. Ghioceilor nr.7 08.09.22
29 HD 08 XMY Str. Independenței nr.2 08.09.22
30 PH 08 KOT Piața Florilor 08.09.22
31 HD 79 MCM Str. 9 Mai 08.09.22
32 HD 11 LRR Str. 9 Mai 08.09.22
33 HD 02 ART Str. 22 Decembrie 08.09.22
34 HD 22 YRA Str. 9 Mai 08.09.22
35 HD 11 LVJ Str. Ștrandului nr.3 08.09.22
36 HD 01 ZYT Str. Trandafirilor nr.5, parcarea 3 08.09.22
37 HD 05 RDA Str. Trandafirilor nr.5, parcarea 3 08.09.22
38 HD 08 SOM Intersecție str. Batiz cu str Ștrandului 08.09.22
39 HD 09 UIE Str. E. Mărgineanu 09.09.2022
40 HD 15 LXT P-ța Libertății 09.09.2022
41 HD 25 LAZ Bd. Republicii, nr.5 09.09.2022
42 TM 06344 Str. N. Bălcescu 09.09.2022
43 HD 02 HXE Str. Cerbului, nr.5A 09.09.2022
44 HD 25 BRK Str. Cerbului, nr.5A 09.09.2022
45 HD 27 CRM Bd. M Viteazu,nr.21, bl.B5 09.09.2022
46 HD 39 SCGI Str.Zambilelor,nr.4 09.09.2022
47 HD 08 SOV Str.T.Vuia,nr.17 09.09.2022
48 HD 11 MPV Str.T.Vuia,nr.11 09.09.2022
49 HD 88 CRV Str.T.Vuia,nr.10 09.09.2022
50 HD 02 FEA Spate Park Place 09.09.2022
51 HD 47 AKA Spate Park Place 09.09.2022
52 HD 25 YCO Str.Viorele nr.5 09.09.2022
53 HD10 MFG Str.Viorele nr.4 09.09.2022
54 HD 70 ASI Str.Trandafirilor, nr.13 09.09.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentȘofer drogat, pe străzile din Hațeg
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET