La aproximativ o lună de la inaugurare, muncitorii s-au reîntors pe pietonala din municipiul Hunedoara. Aceștia au scos dalele în câteva zone unde au fost semnalate probleme.

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a explicat motivul pentru care muncitorii s-au întors în centrul pietonal. „Lucrarea este în garanție. Nu este încă recepționată și nici plătită. Și, așa cum am promis, firma care face lucrarea se ocupă, în acest moment, de toate remedierile necesare constatate de noi”, a spus edilul șef al municipiului de pe Cerna.

Pietonala de la Hunedoara a fost inaugurată pe data de 9 mai 2019, chiar de „Ziua Europei”. Numeroși localnici s-au adunat atunci în Piața Ferdinand, cum este denumită mai nou zona, pentru a vedea investiția și a admira fântana arteziană muzicală realizată acolo.

Articolul precedentUn devean i-a scris liderului UDMR: “Vă rog respectuos să renunțați să mai fiți atât de arogant cu populația majoritar românească”
Articolul următorProceduri pentru schimburile de locuințe ANL din Lupeni