Întrevedere, la sediul Primăriei Deva, între reprezentanţi ai municipalităţii şi oficiali ai Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, ai Consulatului Germaniei la Sibiu şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania).

Delegaţia, prezentă în județul Hunedoara, este condusă de Hans Erich Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Discuțiile purtate cu reprezentanții municipalității devene s-au orientat înspre eventuale posibilităţi de colaborare pe teme, precum formarea profesională şi învăţământul dual, colaborări între firme şi promovarea municipiului Deva ca o locaţie investiţională către potenţiali investitori germani.

Deschiderea Primăriei Deva către astfel de iniţiative a fost evidenţiată de către viceprimarul Ferdinand Zoltan Pogocsan, acesta subliniind faptul că municipalitatea deveană se implică activ în sprijinirea învățământului profesional dual, alături de agenții economici din localitate.

Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler, a mai efectuat o vizită oficială la Deva în toamna anului 2017. Prin revenirea sa la Deva, acesta a dorit să sublinieze sprijinul pe care municipalitatea îl are în demersurile sale de a atrage noi investiţii din partea diplomaţilor germani şi, totodată, să evidenţieze deschiderea investitorilor cu capital german către această zonă.

La rândul său, Sebastian Mertz, directorul General al Camerei de Comerț și Industrie Româno–Germană, a punctat elementele cheie pe care un investitor german le caută atunci când doreşte să facă o nouă investiţie, respectiv forţa de muncă pregătită şi calificată, infrastructura rutieră şi feroviară, sprijinul din partea autorităţilor publice locale pentru proiectul de investiţie, precum şi implicarea şi deschiderea locală spre formarea profesională şi tehnică.

Autoritățile locale din Deva au primit asigurări, din partea Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, a Consulatului Germaniei la Sibiu şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania), în ceea ce priveşte sprijinul pentru proiectele de dezvoltare locală şi atragerea de investitori.

Articolul precedentPatru zile pline la muzeul din Brad. Expoziții și demonstrații pentru copiii care vor trece pragul
Articolul următorImagini incredibile la Deva. Șofer, filmat în timp ce a fost la un pas să provoace o tragedie