Cea de a cincea ediție a „Festivalului Dinozaurilor” va avea loc în perioada 26 -30 iulie, organizatorii lansând publicului o invitație la descoperirea locurilor și oamenilor din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, dar și a diversității Planetei Pământ.

 

Evenimentul va debuta vineri, 26 iulie, de la ora 11:00, în Parcul Central din Hațeg, unde va avea loc expoziția interactivă UNESCO Hunedoara. Geoparcul Țara Hațegului, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei sunt cele trei situri UNESCO din județul Hunedoara care reprezintă tot atâtea programe distincte ale prestigioasei organizații mondiale. Sub sloganul ”O lume întreagă într-un singur județ”, cele trei situri îi vor invita pe participanți să le descopere unicitatea prin participarea la activități interactive. La ora 18:00, în piațeta spitalului orășenesc Hațeg, elevii de la Școala Gimnazială Bretea Română vor prezenta piesa de teatru de păpuși ”Hansel, Gretel și… bunul dinozaur”. Piesa este o adaptare a celebrului basm ”Hansel și Gretel ” al Fraților Grimm, într-o abordare inedită, cu trimitere la viețuitoarele unice în lume ce populau acum circa 70 de milioane de ani actualul teritoriu al Geoparcului.

Sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 11:00, Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea va depăna ”Povestea firului de lână” la Școala de dinozauri și meserii (clădirea școlii) din satul Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea, un atelier participativ aflat la cea de a treia ediție. Cei prezenți vor descoperi tehnici de vopsire a lânii în culori naturale, obținute din plante. În așteptarea momentului în care lâna va prinde culoare, cei mici vor putea lua parte la un atelier în care își vor putea crea propriul suvenir care să le amintească de acest eveniment și de vizita în Geoparc.

Tot în satul Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea, ora 16:00 este momentul în care se va deschide un nou portal de călătorie în timp, cei prezenți având prilejul de a se bucura de întâlnirea virtuală cu pterozaurul Hatzegopteryx thambema . În geositul ”La Scoabă”, una dintre cele mai mari creaturi care au trăit vreodată pe Pământ va survola din nou locurile care îi erau familiare în urmă cu 70 de milioane de ani.

Evenimentul va continua luni, 29 iulie, când, în satul Peștera, comuna Sălașu de Sus, începând cu ora 17:00, publicul va avea prilejul de a descoperi elemente de patrimoniu tehnic popular, împreună cu Asociația Social – Culturală ”Sălășana”. O moară și o vâltoare, realizate și utilizate de săteni în urmă cu peste 100 de ani, vor fi părți componente ale unei poteci tematice.

Marți, 30 iulie, în ultima zi a festivalului, la Muzeul Pedagogic din Brașov, începând cu ora 10:00, va avea loc vernisajul expoziției ”Povestea Pământului”. Expoziția este organizată împreună cu Forumul Național al Geoparcurilor și este o invitație adresată celor mici la descoperirea Planetei Pământ și a diversității sale prin intermediul rocilor și a fosilelor. Șase voluntari pentru Geoparc vor susține o serie de ateliere educaționale care să îi ghideze pe cei mici în aventura descoperirii.

“Festivalul Dinozaurilor” este unul dintre cele mai importante evenimente ale verii desfășurate în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Articolul precedentO oră și jumătate s-au luptat pompierii să salveze viața bărbatului prins în surpare
Articolul următorO nouă schimbare în CJ Hunedoara