Primarii hunedoreni par tot mai nemulțumiți de activitatea operatorului de salubritate care acționează pe raza a trei zone din patru ale județului Hunedoara. Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie, a anunțat că a solicitat, astăzi, Consiliului Județean Hunedoara și ADI Deșeuri rezilierea contractului cu operatorul de salubritate de pe Zona 3 Centru. Motivul: nerespectarea contractului de delegare a serviciilor de salubritate.

Sursa foto: Primăria municipiului Orăștie/Facebook

„Încă de la preluarea serviciului de către noul operator (25 decembrie 2018), am trimis săptămânal sau lunar adrese prin care semnalam neregulile care se petrec la nivelul municipiului Orăștie în ceea ce privește ridicatul deșeurilor selective și menajere. Am fost deschiși la colaborare pentru satisfacerea interesului cetățeanului, am făcut publicitate și ne-am bătut pentru interesul superior al orăștianului. Este inacceptabil ca la mai mult de șase luni de la delegarea serviciilor, operatorul să nu lucreze după un program fixat pe ore de ridicare a deșeurilor, să nu facă deloc publicitate serviciilor pe care le prestează (așa cum și-au asumat prin contractul de delegare) și să aibe o dotare precară care face imposibilă desfășurarea unei activități profesioniste. Ne dorim servicii de calitate pentru orăștieni”, a declarat primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan.

Într-o adresă transmisă CJ Hunedoara și ADI Deșeuri, edilul -șef al orașului Paliei le prezintă reprezentanților acestora, situația „dezastruoasă” înregistrată la mai multe platforme de colectare a gunoiului de pe raza municipiului Orăștie.

Iată adresa transmisă către CJ Hunedoara și ADI Deșeuri:

Săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, și primarul municipiului Deva, Florin Oancea, anunța că va solicita rezilierea contractului cu operatorul de salubritate, dând un ultimatum acestuia: 15 iulie, să rezolve disfuncționalitățile apărute în activitatea de colectare a deșeurilor menajere de pe raza reședinței județului Hunedoara.

Articolul precedentLicitație pentru Casa de Cultură din Hunedoara
Articolul următorHunedoara: Unități de învățământ cu un singur promovat la examenul de bacalaureat