60 de mineri de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului vor fi preluați de Complexul Energetic Hunedoara. Este concluzia la care s-a ajuns la comisia de dialog social din cadrul Prefecturii Hunedoara.

„Conducerea CEH va comunica lista cu cei 60 de mineri selectaţi, iar ei vor fi angajaţi la 1 noiembrie, cu contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată, având astfel asigurate aceleaşi condiţii şi drepturi ca şi ceilalţi angajaţi ai CEH”, a declarat preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Peste 100 de mineri de la minele Paroșeni și Uricani din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului au protestat. De altfel, oamenii cer și o ordonanță de urgență care să înlocuiască ordonanța 36/2013. Este vorba de actul normativ care le-ar permite persoanelor disponibilizate să beneficieze de venituri de completare şi de vechime în muncă pentru încă 22 de luni.

=

Articolul precedentȘcoala primară din Brănișca va fi reabilitată
Articolul următorTribunalul Hunedoara a amânat pronunțarea în dosarul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara