Reprezentanţii Sindicatului „Muntele”, reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), au început, miercuri, negocierile la viitorul contract colectiv de muncă al minerilor din Valea Jiului.

Potrivit liderului sindical Darius Câmpean, echipa de negociere va ţine cont de contextul economic în care se află CEH, dar va avea în vedere şi situaţia socială actuală, determinată de creşterea preţurilor la alimente, energie şi carburanţi.

„Ca principiu, de la care plecăm în aceste negocieri, este acela de a nu pierde nimic din ceea ce avem în momentul de faţă. Tot ceea ce vom reuşi să punem în plus va fi binevenit pentru angajaţii pe care-i reprezentăm”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului „Muntele”.

CEH este format din minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, alături de termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Termocentrala de la Mintia a fost închisă în urmă cu un an din lipsa cărbunelui, iar personalul a fost disponibilizat. 

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentALERTĂ SANITARĂ. Mai multe medicamente au fost retrase de pe piața din România: RISC de accident vascular cerebral
Articolul următorIohannis, la summitul NATO: S-a stabilit ca grupul de luptă NATO să aibă o bază la noi în țară. Românii sunt în siguranță