Şase persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc pe autostrada A1 Deva-Lugoj, după ce un microbuz a intrat în partea din spate a unui autocamion, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Pentru salvarea victimelor la faţa locului au intervenit cinci autospeciale specializate în descarcerare, prim-ajutor şi stingere de la Detaşamentul de pompieri militari din Deva.

„În microbuzul care a izbit autotrenul în bara din spate, pompierii salvatori au găsit şase răniţi, dintre care unul încarcerat. Concomitent cu operaţiunile de salvare şi extragere a victimelor s-au desfăşurat misiunile de acordare a ajutorului medical şi de prevenire a producerii unui incendiu la locul impactului”, a precizat sursa citată.

Răniţii, conştienţi şi cooperanţi, dar cu multiple traumatisme, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Deva.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentPrimăria Hunedoara a trimis un convoi umanitar cu ajutoare pentru Spitalul de Pediatrie Cernăuţi
Articolul următorINCENDIU la Centrala nucleară Zaporojie după atacul furibund al rușilor