Acum o sută de ani, Hunedoara era printre județele cele mai industrializate din țară, dar după 1989 au rămas numai ruine. Pe lângă exploatările de păduri, aproape jumătate din hunedoreni lucrau în mine

Pe tărămurile din Hunedoara au rămas numai ruine. A fost considerat cel mai bogat ținut minier din România, iar în Munții Apuseni, în secolul 19, au fost scoase peste 800 de tone de aur.

În perioada interbelică, jumătate dintre localitățile din Hunedoara aveau mine active de aur, argint, fier, cărbune și plumb. Numai pe Valea Bradului din nordul județului existau peste 20 de mine de aur. Acolo s-a înființat și Muzeul Aurului care deține o colecție mineralogică unică în Europa. În afară de colecția de peste 1.000 de exponate din aur, se regăsesc și metale prețioase ca silvanitul și nagyagytul, descoperite pentru prima dată în lume în zăcămintele din Munții Apuseni.

Cele mai mari zăcăminte de fier din țară se află tot în Hunedoara. Minele au fost exploatate încă din vremea dacilor, dar până la mijlocul anilor 2000 au ajuns în mare parte ruine.

Cele mai multe centrale, uzine și mine din Hunedoara s-au închis definitiv până să vină criza din 2008. Pe lângă bogăția resurselor care acum zac în subteran, județul se mai confruntă și cu una dintre cele mai mari migrații din rural. Cei mai mulți hunedoreni au plecat în alte orașe sau chiar în străinătate pentru că nu au mai avut unde să lucreze. 

 

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBogdan Despescu, despre ordonanța care prevede amenzi uriașe pentru conducătorii auto impulsivi: „Sunt pentru o mai bună disciplină în trafic”
Articolul următorVremea se încălzește în vestul țării