Un jandarm hunedorean, aflat în timpul liber, în municipiul Petroşani, a fost alarmat de strigătele unei tinere care plimba copilul în vârstă de câteva luni într-un cărucior.

 
Tânăra mamă cerea ajutor întrucât îi fusese sustras telefonul mobil. Jandarmul a observat în direcţia indicată de femeie un bărbat care fugea. A început urmărirea acestuia şi l-a văzut când a urcat pe bancheta din spate al unui autovehicul care se punea în mişcare.
Jandarmul s-a poziţionat în faţa autovehiculului, obligând astfel conducătorul auto să oprescă.
 
Jandarmul şi-a declinat calitatea şi i-a scos din maşină cei doi bărbaţi, respectiv conducătorul autovehiculului şi pe cel care sustrăsese telefonul mobil. Apoi şi-a anunţat colegii aflaţi în serviciu solicitându-le sprijin.
 
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 19 şi respectiv 16 ani, domiciliaţi în judeţul Gorj, au fost preluaţi de jandarmi şi conduşi la sediul Poliţiei Petroşani pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii faptei de furt.
 
Telefonul mobil a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.
 
Subofiţerul jandarm a menţionat că a fost un mod de acţiune normal, fapt pentru care nu a dorit să îi fie făcut cunoscută identitatea. Din experienţă a învăţat că „om al legii” eşti tot timpul, atunci când cetăţenii au nevoie de tine, chiar şi în afara orelor de program.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentTaximetrist din județul Cluj înjunghiat de un tânăr din Orăștie
Articolul următorBilanț coronavirus: 2.419 de cazuri noi și 52 de decese. Vezi situația pe fiecare județ