Flăcările care au izbucnit la o afumătoare și la alte anexe din Uricani, l-au surprins pe Haiduc legat cu un lanț, la mai puțin de un metru de incendiu.
Când au ajuns pompierii de la Garda de Intervenție Lupeni la el, cățelul avea blana arsă pe alocuri și nu mai avea putere să se zbată pentru a se elibera.
Nu mai putea nici să latre, fiind copleșit de căldura infernală.
 
O lovitură precisă a unei răngi Halligan a zdrobit numaidecât zalele lanțului și în câteva clipe, Haiduc era deja în brațele pompierilor salvatori, cu ochii umezi, dar nu de la apa folosită pentru stingerea incendiului, ci de la lacrimi. Sentimentul de teamă profundă îi dispăruse, ca și cum ar fi înțeles că de acum nimic rău nu i se mai poate întâmpla. După ce l-au scos din ghearele focului, pompierii au chemat un tehnician veterinar, care i-a acordat îngrijirile necesare, chiar la locul intervenției.
Iar acum, Haiduc va începe o nouă viață, într-un adăpost pentru căței. Faptul că Haiduc a fost salvat la timp, înseamnă că Cineva a vrut ca el să trăiască.  Și suntem siguri că ochii lui blânzi vor mișca inima cuiva și va avea un nou stăpân, cât de curând.
 
 Felicitări, Florin Marian Patrascu , Nicu Moian , Brănişteanu Adrian , Adelin Pavel, Marian Ionete , Ionut Saturn , Cristi Bumbar, Fodor Robert Raul , pentru sufletul salvat !

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentIncendiu într-un bloc din Deva, pornit de la o țigară
Articolul următorBobby Păunescu, interviu de excepție cu Mădălina Ghenea. Bat clopotele de nuntă – cel mai elegant cuplu din România. Cine va fi nașul celor doi