Incendiu, azi noapte, la o hală din cadrul unei ferme de creșterea puilor din localitatea Mintia, județul Hunedoara. Pompierii din Deva au intervenit de urgență pentru a stinge arderea din incinta halei în care se aflau 31.000 de pui. Mai bine de jumătate dintre aceștia au pierit.

Pentru stingerea focului, pompieri militari de la Detaşamentul Deva au intervenit cu trei autospeciale. „Arderea mocnită a afectat stratul de protecţie din paie, aflat pe podeaua halei, pe o suprafaţă de 350 metri pătrați. În incintă se aflau 31.000 de pui. Din cauza fumului şi temperaturii ridicate au pierit 16.000 de pui de o zi. Pompierii au reuşit sa salveze 15.000 de pui şi să lichideze incendiul după mai bine de o oră de muncă. În incendiu a mai fost distrusă instalaţia de furajare şi adăpare din plastic pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri liniari şi s-au deteriorat parţial pereţii, uşa şitrei geamuri”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

După stingerea incendiului, pompierii au concluzionat că arderea mocnită a fost generată de o defecţiune electrică apărută la aparatul de încălzit al halei.

Sursa foto-video: ISU Hunedoara
Articolul precedentVIDEO| Curge apă sângerie din „măruntaiele” pământului, pe valea Leșnicului
Articolul următorSe închide iar traficul rutier la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Bălata din Deva