Acţiunea caritabilă iniţiată, şi în acest an, de Crucea Roşie, la Deva, pentru copilaşii abandonaţi şi bătrânii nimănui, a fost un real succes. Hunedorenii au dat, din nou, dovadă de multă generozitate, astfel că, în doar câteva ore, în faţa fostei Case de Cultură din centrul oraşului, s-a adunat un număr impresionant de daruri ce vor fi oferite înainte de Crăciun micuţilor orfani şi bunicilor din centrele de îngrijire ale judeţului.

 

Cu mic cu mare, oamenii au adus, în Piața Victoriei din oraș, cutii frumos împachetate, cu diverse lucrușoare pentru cei mai puțin fericiți. Organizatorii campaniei şi-au propus să adune 1.000 de daruri, dar, în total, s-au strâns peste 3.300 de cadouri ce vor fi împărțite în mai multe centre de plasament din județ, dar și de îngrijire a persoanelor vârstnice.

„Şi în acest an, am reuşit să aducem zâmbetul pe buze la 3.350 de suflete”, au spus iniţiatorii acţiunii, plăcut surprinşi de faptul că oamenii au răspuns pozitiv, într-un număr atât de mare, apelului lor de a readuce un zâmbet pe chipurile copiilor și bunicilor aflați în singurătate.

Şi câteva instituţii s-au alăturat frumoasei acţiuni „Cadouri pentru orfanii și bunicii uitați”, demarată de Crucea Roșie în județul Hunedoara. Printre ele, s-a numărat şi Poliţia de Frontieră Română.

Prin acest gest, reprezentanții Crucii Roșii, filiala Hunedoara, au dorit ca, și anul acesta, copiii și vârstnicii, aflaţi sub aripa statului şi lipsiți de căldura unei familii, să simtă puțin din bucuria și magia sărbătorilor de iarnă.

Articolul precedentDrumuri închise pe timp de iarnă. Pe acolo nu se trece şi nici nu se deszăpezeşte
Articolul următorFestivalul „Călușarul transilvănean”, la Orăştie. Paradă a portului popular pe străzile oraşului