O pătură subțire de omăt se așterne peste zonele înalte ale județului Hunedoara. Parângul, Straja, Pasul Vâlcan și Parcul Național Retezat au fost acoperite de zăpadă. La munte, temperaturile au scăzut sub limita înghețului, ceea ce a dus la transformarea ploii în zăpadă.
Meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor în următoarele zile, însă până atunci cei care ajung în zonele cu zăpadă se pot delecta cu peisajul hibernal.