De un adevărat spectacol vizual şi muzical au avut parte localnicii şi turiştii care au trecut, sâmbătă noapte, pe la Palatul Magna Curia din municipiul Deva.
După lăsarea nopţii, povestea istorică a contesei Mária Szechy a fost proiectată pe zidurile Palatului Magna Curia, unde se află Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR). Totul, în cadrul spectacolului „Venus de Magna Curia Reloaded”, un eveniment cultural inedit care a impresionat.
Povestea plină de curaj şi de romantism a Máriei Szechy, soția lui Ștefan Bethlen, nepotul principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, cel care a ridicat Palatul Magna Curia din Deva, a fost spusă prin proiecţii cartate.
Cu această ocazie, organizatorii au dorit să readucă în atenţia publicului larg Palatul Magna Curia, cea mai veche clădire din municipiul Deva şi unul dintre cele mai importante monumente istorice ale judeţului Hunedoara.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR), cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara și în parteneriat cu Astronaut Kru, conceptul și regia aparținând lui Lucian Matei.