Personaje îndrăgite din desenele animate sau din cărțile cu povești, sute de copii, multă veselie, culoare și o vreme caldă au fost ingredientele principale de astăzi de la Lupeni. Acolo au avut loc acțiuni dedicate copiilor, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Prinmăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni au organizat evenimentul denumit “O lume minunată”. Cei mici, dar și cei mari au avut parte de o serie de surprise.

După ce Minnie și Mickey le-au împărțit bomboane celor mici, Andrei Popa și îndrăgita artistă Bibi le-au cântat celor prezenți în parcul CAP din municipiul Lupeni

Articolul precedentOficialii Consiliului Județean și ai Prefecturii Hunedoara au participat la Blaj la beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici
Articolul următorFOTO: Zeci de acțiuni dedicate copiilor petrileni