A început Festivalul „Frăţia Lupilor”, desfăşurat pe platoul de la Costeşti, localitate aflată la poalele cetăţilor dacice. Hunedorenii sunt invitaţi să ia parte la manifestările pregătite de organizatori şi să retrăiască istoria. Din program nu lipsesc bătăliile între războinici şi atelierele de fierărie, ceramică sau ţesătorie.

Evenimentul a debutat aseară, la ora 19:00, când a avut loc deschiderea oficială a festivalului. Cei prezenţi au putut asista, o oră mai târziu, la ritualul de încoronare a lui Burebista, urmat, de la ora 22:00, de vizionarea filmului „141 AD – Misiune în Dacia”.

Astăzi, începând cu ora prânzului, au fost deschise atelierele de fierărie, ceramică, ţesătorie, călărie, cascadorie, tras la ţintă cu arcul, aruncarea suliţei, prezentare de armament, etc. După -amiază, cei prezenţi vor putea vedea dansul nimfelor, al sânzienelor, un show ecvestru şi un concurs între micii daci. Spre seară, de la ora 19:00, va avea loc bătălia triburilor urmată de focul sacru al dacilor. Festivalul va continua duminică, 7 iulie, când se va desfăşura şi bătălia finală între barbari şi popoarele migratoare, organizatorii pregătind multe alte surprize.

Cei prezenţi la eveniment sunt aşteptaţi şi la o tabără de pictură, lecţii de călărit sau la un atelier de sculptură în lemn.

Sursa foto: Festivalul Frăţia Lupilor/Facebook

„Frăţia Lupilor” este un festival menit să recreeze atmosfera antică din urmă cu 2.000 de ani. Prima ediţie a avut loc în 2017. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Valea Dacilor”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Orăștioara de Sus, Asociația „Corporeanima”, Asociația pentru tineri Streets și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.

Articolul precedentDevenii au primit consultaţii medicale gratuite din partea voluntarilor Crucii Roşii
Articolul următorCursuri speciale la Universitatea Petroșani pentru tinerii care nu au promovat bacalaureatul