Administrația Parcului Național Retezat a decis ridicarea unui adăpost pentru rangeri, construit, în această perioadă, lângă parcarea de la Gura Bucurei. Hotărârea a fost luată împreună cu Consiliul Științific, pentru o mai bună administrare a zonei centrale a parcului național, aflat în județul Hunedoara.

În urma <feedbackului> primit din partea voastră cât și a unei analize atente, APNR si Consiliul Știintific au decis că, pentru o mai bună administrare a zonei centrale a PNR, este necesară ridicarea unui adăpost pentru rangeri, lângă parcarea de la Gura Bucurei. Profitând de vremea bună, rangerii muncesc cu spor pentru locul care le va fi de folos în următorul sezon turistic”, spun cei de la APNR.

Potrivit acestora, pe pereții exteriori ai adăpostului vor fi amplasate și câteva panouri informative. În acest sens, administrația parcului național așteaptă, pe pagina sa oficială de Facebook, păreri în legătură cu ce fel de informații ar vrea vizitatorii care ajung în Retezat să găsească pe panourile respective.

Articolul precedentFOTO| Salvamontiștii hunedoreni, în competiția echipelor italiene de salvare montană
Articolul următorHunedoara: Două secții cu prezență zero la referendum