Foștii angajați ai minelor Petrila, Paroșeni și Uricani nu pot obține adeverințe cu salariile și sporurile necesare pentru pensie sau recalcularea pensiilor. Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului a rămas doar cu directorul general, deci nu are cine să caute în arhiva societății.
Pentru întocmirea adeverințelor necesare pentru pensii e nevoie de personal la arhivă, la salarizare. Iar societatea de închideri nu are decât director general. Cei 22 de angajați care mai erau la societate au fost disponibilizați. Au părăsit sistemul la 31 decembrie.
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului ar fi trebuit să intre în lichidare voluntară. Asta pentru că s-au încheiat procedurile de închidere a minelor Petrila Paroșeni și Uricani. La nivel de minister se dorește însă ca activele viabile de la CEH să fie transferate, după darea în plată, pe societatea de închideri. Care are însă nevoie și de oameni și de buget pentru a mai funcționa. Angajații au fost disponibilizați în decembrie. Acum ar trebui angajați alți 10.
Directorul spune că situația este mai gravă în rândul celor care vor să își depună dosarele de pensionare din martie. Și asta pentru că societatea nu le poate întomci adeverințele necesare. Arhiva foștilor mineri nu este una digitalizată. Ci pe suport de hârtie fiind păstrată într-o încăpere de la fosta mină Petrila, unde au rămas în picioare mai multe clădiri istorice.
Sursa: Realitatea de Hunedoara