Incinta I a Cetăţii Deva va fi reabilitată cu fonduri europene. Administraţia publică locală a oraşului a reuşit să obţină banii necesari pentru realizarea lucrărilor.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat, astăzi, că proiectul care vizează Incinta I a Cetăţii a fost aprobat, urmând ca, peste doar câteva zile, să fie semnat contractul de finanţare. „Este un proiect la care am muncit foarte mult”, a precizat edilul -şef al oraşului.

Contractul de finanţare ar urma să fie semnat marţi, 16 iulie. După ce va fi reabilitată, turiştii şi localnicii vor putea vizita şi această parte a fortăreţei medievale, considerată emblemă a municipiului Deva. Momentan, accesul vizitatorilor în Incinta I a Cetăţii nu este permis din cauza stării de degradare a acestei părţi a monumentului istoric.

Articolul precedentCel mai fain târg din Ardeal, în acest weekend, la Deva
Articolul următorCărbunele din Valea Jiului poate fi exploatat în continuare