Urmărire ca-n filme, aseară, la Simeria. Polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru oprirea unui motociclist. Motivul fugii: tânărul nu avea permis, iar motocicleta pe care o conducea era neînmatriculată.

Totul s-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 22:20. Un agent de poliție care patrula, împreună cu un polițist local, pe raza orașului Simeria, l-a observat pe motociclistul ce circula pe strada 1 decembrie 1918 din localitate. Oamenii legii i-au făcut semn să oprească, însă motociclistul și-a văzut de drum, motiv pentru care echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase.

După aproximativ 10 kilometri de urmărire în trafic, pe DJ 107A și DJ 107, între satul Uroi și satul Chimindia, tânărul şi-a abandonat motocicleta şi a continuat să fugă pe un câmp. După somaţia legală şi efectuarea unui foc de avertisment în plan vertical, agentul de poliţie a reuşit să îl prindă şi să îl încătuşeze pe tânăr.

După imobilizarea conducătorului motocicletei, poliţiştii au stabilit că acesta este un tânăr de 26 de ani, din orașul Simeria, iar în urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta nu figurează ca fiind înmatriculată (motocicleta avea montată o plăcuţă cu un număr de înmatriculare provizoriu ce este atribuit unui autoturism).
În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.

Articolul precedentStrada Granitului din Deva va fi modernizată
Articolul următorMinor reținut pentru comiterea unei tâlhării