Campanie de conștientizare pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Administrația locală de la Petroșani, Asociația Niloran și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara au demarat campania de conștientizare realizată în cadrul proiectului „Petroșaniul selectează pentru viitor”. Proiectul este finanțat de Consiliul Local al municipiului Petroșani.

”Astăzi 25 septebrie, începând cu ora 13.00, la rotonda din centrul municipiului Petroșani va avea loc un flash-mob la care vor participa elevii școlilor generale din municipiul Petroșani, oficialități locale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai școlilor care vor participa la acest flash-mob. Este momentul în care dăm startul unei campanii de conștientizare care poartă numele ”Petroșaniul selectează pentru viitor”. Este cea de a doua campanie de conștientizare pe care Asociația Niloran o organizează în municipiul Petroșani. Prima a fost în 2009”, a declarat Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran.

Pe lângă conștientizarea importanței colectării selective a deșeurilor pentru comunitatea locală, proiectul are ca și obiective scăderea gradului de poluare din municipiul Petroșani și implicarea tinerilor în activități de voluntariat și în viața comunității.

 

Articolul precedentOameni de știință din toată lumea vor veni la Deva. Muzeul din oraș, gazdă a celui de-al XIV-lea congres internațional de tracologie
Articolul următorTragedie pe calea ferată. Un bărbat a murit lovit de tren în stația CFR de la Vețel