Doi bărbați, în vârstă de 35 și 49 de ani, au fost surprinși în flagrant, azi noapte, pe o stradă din municipiul Hunedoara, în timp ce tăiau cu un bomfaier mai multe țevi din fier pe care le-au sustras din incinta unui depozit.

Indivizii au fost observați pe strada Prutului, din municipiul Hunedoara. Persoana care i-a văzut a anunțat imediat poliția. „Patrulele de siguranță publică care s-au deplasat imediat la fața locului au surprins în flagrant şi au condus la sediul Poliţiei, doi hunedoreni, în vârstă de 35 şi 49 de ani, care tăiau cu un bomfaier mai multe țevi din fier profil pătrat, pe care le sustrăseseră din incinta unui depozit din zonă. Bunurile sustrase urmează să fie restituite persoanei vătămate, iar poliţiştii continuă cercetările în caz în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor implicaţi, în cauză fiind constituit dosar de cercetare penală”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Articolul precedentBulgar tâlhărit, de o bandă de hoți, într-o benzinărie de pe A1 Deva -Sebeș
Articolul următorFinal fericit în cazul bărbatului dispărut de la Teliucu Inferior. Polițiștii l-au găsit pe autostrada A1