“A promite înseamnă a face. Promite-ți că vei merge la control!”, este sloganul senatorului PNL, Carmen Eleonora Hărău, care vine în sprijinul tuturor doamnelor și domnișoarelor. Campania denumită “Octombrie roz” care a pornit la Deva este derulată pentru prevenirea cancerului la sân.

Ieri după-amiază, senatorul PNL Carmen Eleonora Hărău, s-a aflat în Valea Jiului, în municipiul Vulcan, acolo unde a discutat cu femeile despre această necruțătoare boală și despre cum poate fi ea tratată.

“Este caravana luptei împotriva cancerului la sân, în luna octombrie, lunar roz, luna speranței. Profităm de această nominalizare a Organizației Mondiale a Sănătății să ne implicăm în a le conștientiza pe doamne să aibă grijă și de ele, nu doar de copii, de soți, de părinți. Incidența cancerului de sân este foarte mare în România, din păcate se depistează târziu, astfel că mortalitatea de cancer de sân este foarte mare în România. Este un obiectiv pentru care merită să te bați”, a declarat, la Vulcan, senatorul PNL Carmen Eleonora Hărău, președintele Organizației de Femei a PNL Hunedoara.

Politica înseamnă și implicare. Implicare în rezolvarea unor probleme. Femeile liberale din județul Hunedoara militează pentru o sănătate.

Este cel de-al treilea an când Organizația Femeilor Liberale derulează o astfel de campanie pe raza județului Hunedoara. Alături de doamnele din politică s-au aflat și medici, care au subliniat importanța vizitelor regulate la cabinetele de specialitate.

“Cancerul de sân este una din afecțiunile care interesează sexul feminin, dar sexul masculin pentru că, cancerul de sân afectează și bărbații. Este o acțiune binevenită pentru că avem posibilitatea să le informăm pe femei de existența acestei boli, de implicarea asupra vieții active a lor, de modalitatea de a o depista precoce, dar și de a se vindeca în proporție de 100%, de speranța de viață care în ultimii ani a crescut foarte mult. Femeile nu mai trebuie să fie îngrijorate că extirparea unui sân poate să fie o problemă pentru că se pot face reconstituiri a sânului afectat, de metodele noi care se practică în patologia cancerului de sân”, a declarat Mariana Mateescu, medic.

Medicii le sfătuiesc pe toate doamnele și domnișoarele să își efectueze, în mod regulat, vizitele medicale, astfel încât orice semn al bolii să poată fi depistat în timp util. Proiectul a fost inițiat de Organizația Femeilor Liberale a județului Hunedoara în colaborare cu Caroll Med și H-Medical Clinic.

 

 

Articolul precedentZăpadă în stațiunile montane din Valea Jiului
Articolul următorPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști