Poliţiştii din Orăştie au amendat 91 de persoane care participau, duminică, la un eveniment privat organizat la un local din comuna Beriu, valoarea sancţiunilor aplicate ridicându-se la 44.750 lei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Cei peste 100 de participanţi, între care o parte sunt minori, au fost identificaţi şi sancţionaţi, ca urmare a intervenţiei forţelor de ordine.

Administratorul localului care a organizat evenimentul a fost amendat cu 2.000 de lei, în conformitate cu Legea 55/2020, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Poliţiştii reamintesc faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, organizarea unor evenimente private în spaţii închise este interzisă.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentVreme frumoasă la început de săptămână, în Banat și Crișana
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 181. Timișorean, la un pas să sape tot satul în două secunde